De la aceasta planta se folosesc frunzele-Folium Cynarae-care contin cinarina, polifenoli derivati flavonici, un principiu amar, inulina, saruri de potasiu, magneziu, etc.
Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizeaza prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si rinichi , avind proprietatea de a mari secretia biliara si diureza, reglind , in acelasi timp, procesul de formare a colesterolului.
Paralel cu aceste efecte, ceaiul de anghinare are si insusirea de a diminua zaharul din singe, dind bune rezultate in unele forme de diabet. Actiunea antidiabetica se datoreaza bunei oxidaze.
Ca diuretic, ceaiul din aceasta planta se recomanda in nefritele acute si cronice deoarece mareste volumul de urina si favorizeaza , in acelasi timp, eleiminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si rinichilor.Datorita eliminarii de toxine, se observa efecte favorabile in tratarea urticariilor si a diferitelor forme de prurit ( mincarime).
Bune rezultate da ceaiul de anghinare si in bolile tubului digestiv, manifestate prin constipatie, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, colite, hemoroizi si lipsa poftei de mincare.
Ceaiul de anghinare este un bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii care se manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si anghina pectorala.
Cercetarile mai noi ii atribuie proprietati antimicrobiene.
Pentru a prepara ceaiul de anghinare, se va proceda in felul urmator:
Intr-un vas, se pune o lingura de frunze maruntite care se oparesc cu 500 ml apa clocotita. Dupa racire, se strecoara lichidul si se indulceste cu zahar. O parte din ceai se bea dimineata , pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta culcat o jumatate de ora pe partea dreapta. Restul cantitatii de ceai se bea in cursul zilei , cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
E bine ca tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepind cu doze mici, in primele zile , cara apoi sa creasca treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o luna pauza, dupa care se va relua.